Seminar de traduceri literare din limba maghiară în limba română

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, în colaborare cu Fundaţia Casa Traducătorilor din Ungaria şi Institutul Cultural Român (ICR), organizează, în perioada 13-20 aprilie 2015, un seminar maghiar-român de traduceri literare. Seminarul le va oferi tinerilor pasionaţi de literatură, cunoscători ai limbilor maghiară şi română, posibilitatea de a se familiariza cu noţiuni de teorie şi mai ales de practică a traducerii literare. O parte a traducerilor realizate în cadrul seminarului vor apărea în periodice sau în volum.

Seminarul se va desfăşura în Casa Traducătorilor Maghiari din localitatea Balatonfüred, în Ungaria, şi va reuni un număr de maximum şase cursanţi. Sunt eligibile pentru participarea la seminar persoane cunoscătoare ale limbilor română şi maghiară. Nu este necesară o listă de scrieri publicate sau dovada absolvirii unor specializări în domeniu.

Seminarul se va desfăşura sub îndrumarea reputatului traducător George Volceanov.

Participarea este gratuită. Participanţii vor primi o bursă pentru acoperirea cheltuielilor curente pe durata seminarului.

Condiţiile de participare:

Se pot înscrie persoane cunoscătoare ale limbilor română şi maghiară interesate de traducerea literară. Candidaţii îşi vor trimite ataşat CV-ul şi traducerea în limba română a unei poezii sau a unui text în proză de aproximativ 2000 de semne, precum şi traducerea fragmentului de proză de mai jos.

Termen de depunere a candidaturii: 30 martie 2015.

Adrese de contact şi informaţii suplimentare: Adorjáni Anna - anna.adorjani[at]bumkk.ro

http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/seminar-de-traduceri-literare-din-limba-maghiara-in-limba-romana.html
Back to top