România participă la Târgul de Carte de la Göteborg cu un program bogat de evenimente, organizat de ICR

Institutul Cultural Român, prin ICR Stockholm, Centrul Național al Cărții (CENNAC) și Departamentul EUNIC, organizează, în perioada 28 septembrie-1 octombrie, participarea României la Târgul de Carte de la Göteborg, avându-i ca invitați pe scriitorul Cătălin Dorian Florescu, cercetătoarea Felicia Waldman, poetul George State, editoarea Arina Stoenescu și ilustratoarea Oana Achiței.

Dezbaterile și seminariile celei de-a 39-a ediții a târgului de carte de la Göteborg se vor concentra în jurul a trei teme majore - Cultura iudaică, Orașul și Sunetul - pe fundalul perioadei recente de criză și de schimbări sociale și politice, în urma pandemiei și războiului din Ucraina.

Joi, 28 septembrie, la Scena Judisk kultur, cea mai importantă scenă a târgului, va avea loc dezbaterea „Sefarzii și orașul Salonic", moderată de Anders Hammarlund. Din partea României, va participa una dintre cele mai cunoscute cercetătoare în cultura iudaică, Felicia Waldman, care îi va avea alături ca parteneri de discuție pe scriitorii Esther Bendahan (Spania) și Leon Saltiel (Grecia). În aceeași zi, autoarea Felicia Waldman va participa la dezbaterea „Sefarzii și ladino: o lume care a pierit", alături de scriitorii Esther Bendahan (Spania) și Leon Saltiel (Grecia). Moderator al întâlnirii, în limba engleză, va fi Elisabeth Åsbrink.

Într-un alt spațiu important al târgului, scena Staden, va avea loc joi, 28 septembrie, dezbaterea în limba engleză „București - povestiri dintr-o metropolă europeană", la care invitat este Cătălin Dorian Florescu, scriitor român stabilit în Elveția. El a publicat recent, în limba germană, volumul „Turnul de foc", despre o construcție simbol a Bucureștiului, Foişorul de foc, una dintre cele mai înalte clădiri din oraş, martor a peste 100 de ani de istorie a capitalei românești. Întâlnirea va fi moderată de Benita Funke, ofițer cultural la Ambasada Elveției din Stockholm. Cătălin Dorian Florescu va participa vineri, 29 septembrie, și la dezbaterea „Metropola europeană - 100 de ani de diversitate și schimbare", alături de scriitorii Laimonas Breidis (Lituania), Piotr Fiedler (Polonia) și Dimitri Kapitelman (Ucraina/Germania). Dezbaterea despre fascinația față de metropolele europene și despre provocările și condițiile de trai în noile conglomerate urbane va fi moderată, în limba engleză, de cunoscuta jurnalistă suedeză Annina Rabe. Cătălin Dorian Florescu va mai fi invitat, în a doua zi a târgului, la o dezbatere despre „Fuga și migrația în literatura de limbă germană", în care vor fi analizate efectele emigrării dintr-o țară în alta și despre cum este afectată, în urma acestor mutări, relația cu țara de origine și cu limba. În discuția moderată în limba germană de Nina Katarina Karlsson (atașat cultural în Berlin), parteneri de dialog vor fi Irena Brezna (Slovacia), Dimitri Kapitelman (Ucraina/Germania) și Doron Rabinovic (Austria).

În aceeași zi, vineri, 29 septembrie, pe Scena de Poezie, va avea loc o dezbatere, moderată de Mikael Nydahl, despre poezia din România, Lituania, Norvegia și China, la care va participa poetul George State (România), invitat alături de Marius Burokas (Lituania), Jonathan August Bengali (Norvegia) și Lan Xu (China/Suedia).

Doi dintre invitații români, poetul George State și cercetătoarea Felicia Waldman, vor avea sâmbătă, în a treia zi de târg, la standul EUNIC, discuții despre „Meridianul românesc al lui Paul Celan" și despre „Oameni și locuri în Bucureștiul eveiesc".

Tot, sâmbătă, 30 septembrie, la standul EUNIC, va avea loc dezbaterea „Între două forme de limbaj. Despre cum imaginile construiesc punți în cărțile bilingve pentru copii pornind de la cartea Coajă de ou/Egshel"(2023, pionier press), la care vor participa ilustratoarea Oana Achiței și autoarea Taliah Pollack. Întâlnirea, în limba engleză, va fi moderată de scriitoarea și editoarea Ariana Stoenescu. Reprezentantele României, Oana Achiței și Arina Stoenescu, sunt invitate, în continuare, sâmbătă, la standul Ilustratorilor suedezi, să susțină workshopul „Building books and publishing bridges".

Cătălin Dorian Florescu s-a născut în România în 1967 și a emigrat în 1982 la Zurich. Cea mai recentă lucrare a sa se numește "Turnul de foc" (2022), publicată la editura germană C.H. Beck. Florescu este tradus în suedeză cu cartea „Iacob se hotărăște să iubească/Jakob beslutar sig for att älska" la editura 2244. A participat la Târgul de Carte din Göteborg și în anul 2013, când România a fost țară invitată. Cele mai importante premii literare: Premiul elvețian pentru carte 2011, Premiul pentru literatură Anna Seghers, Josef von Eichendorff și Andreas Gryphius. Președintele României i-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria A „Literatura".

Felicia Waldman este profesor la Facultatea de Litere, Universitatea din București și coordonator al Centrului Goldstein Goren de Studii Ebraice. Expertiza sa acoperă mistica evreiască, istoria și patrimoniul evreiesc românesc, politicile publice și practicile de comemorare ale Holocaustului, relațiile interetnice și dialogul interconfesional etc. Este șefa adjunctă a Delegației României la The International Holocaust Remembrance Alliance (IHRA).

George State (n. 1979) a studiat filozofia la Cluj, a fost redactor la editurile Idea (din 2007) și Tact (din 2009), pentru care a și tradus (singur sau în colaborare) diverse scrieri teoretice de Walter Benjamin, Peter Szondi ș.a. A publicat volumele de versuri Crux (Cartea Românească, 2016) și Sarx (Nemira, 2023) și a transpus în limba română opera poetică a lui Paul Celan (Polirom, 2019, 2 vol.). State a participat, în anul 2018, la atelierul de traduceri româno-suedez ediția a zecea.

Oana Achiței, născută în 1990, lucrează ca designer grafic. A debutat la editura pionier press în 2018 cu cartea „Album de familie/Familjealbum", o carte pentru copii bilingvă, în română și în suedeză. Printre expozițiile la care aceasta a participat se numără „Warm up with beautiful books from Romania" (2014) în cadrul Târgului de Carte de la Frankfurt și „Ferdinand și Maria", la Palatul Cotroceni, în anul 2021.

Arina Stoenescu este din 1987 stabilită în Suedia. Este designer grafic independent, editor, traducător și cadru universitar. Momentan lucrează la teza de doctorat cu tema Tipografiere și politică în România comunistă 1948-1989 la catedra de istoria cărții a universității din Lund. Arina Stoenescu este fondatoarea micro-editurii pionier press înființată în 1991 și profilată pe carte bilingvă pentru copii și tineret.

***

În preambulul târgului de carte de la Goteborg, dedicat în 2023 culturii iudaice, miercuri, 27 septembrie 2023, de la ora 18.00, la Teatrul Tribunalen din Stockholm, va fi prezentat spectacolul „Pappan, pogromen och parallellen/ Tata, pogromul și paralela", cu actrița Adriana Savin, în rol principal. Cercetătoarea Felicia Waldman, specialistă în cultura iudaică, va avea o discuție cu actrița de origine română după reprezentația dedicată tatălui acesteia, Lucien Savin (1923-2009), capelmaistru la Kungliga Hovkapellet/Capela Regală din Stockholm care anul acesta ar fi împlinit 100 de ani. Spectacolul are trimiteri la dramele Holocaustului prin fragmente din jurnalul lui Mihail Sebastian scris în perioada 1935-1944 și din mărturiile cutremurătoare ale scriitorilor Hedi Fried, Primo Levi și Ludvig Igra.

Târgul de carte de la Göteborg, cel mai mare târg de carte din Scandinavia, a fost înfiinţat în 1985, iniţial ca o conferinţă a bibliotecarilor. Târgul a devenit unul dintre cele mai moderne şi tehnologizate târguri de profil din lume. Unul dintre marile evenimente culturale din nordul Europei, târgul de carte de la Göteborg atrage anual în jur de 100.000 de vizitatori. La această ediție a târgului sunt programate 325 de dezbateri și prelegeri, la care vor participa 828 de autori, cercetători, lideri de opinie din întreaga lume, specializați în temele abordate în program. Pentru a marca deschiderea internațională, la ediția din 2023 a salonului de carte, vor participa 118 invitați din 38 de țări.

În fiecare an sunt acreditaţi la manifestare aproximativ 1.500 de jurnalişti din toată lumea, iar evenimentul este, pentru o săptămână, principalul subiect al publicaţiilor şi al emisiunilor culturale Radio-TV din Suedia.

Parteneri: Clusterul EUNIC Stockholm, Muzeul Național al Literaturii Române, editura pionier press.


Programul participării românești la Târgul de Carte de la Goteborg 2023

Mergi la inceput