Premiile „Cele Mai Frumoase Cărți din România” 2017

„Cele Mai Frumoase Cărți din România", unicul proiect cultural național destinat designului de carte, și-a desemnat câștigătorii printr-o expoziție spectacol la care au participat designeri de carte, reprezentanți ai editurilor, jurnaliști și entuziaști ai cărții. Evenimentul a avut loc pe 25 octombrie, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, București, unde au fost anunțați câștigătorii celor 10 premii ale ediției 2017. Expoziția va fi deschisă până pe 12 noiembrie și este organizată în parteneriat cu Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10:00 - 18:00.   

Marele Premiu a fost acordat anul acesta cărții Sfaturi pentru fetițe de Mark Twain. Designul aparține Faber Studio , artiștilor Adelina Butnaru, Radu Manelici și Dinu Dumbrăvician. O carte pentru cei mici care a întrunit instant unanimitatea membrilor juriului pentru acordarea Marelui premiu. 

Abordare modernă a textului unui autor clasic - Mark Twain, cu un stil clar definit, cartea își clarifică încă de la copertă orientarea evidentă „genderless", în distanțare față de titlul înșelător „sfaturi pentru fetițe". Premiul pentru CARTE DE ARTĂ este un nou premiu important și a fost acordat volumului O amintire făcută bine de Andrada Istrate, Puiu Lățea și Nicu Ilfoveanu, Design Otilia Mihalcea și Nicu Ilfoveanu, Editat de Asociația pentru Artă Ilfoveanu.   Alte două noi distincții acordate în acest an au fost Premiul pentru CARTE DE FOTOGRAFIE și Premiul pentru DESIGN DE COLECȚIE, pe de o parte pentru a încuraja folosirea cărții drept mediu de expresie, iar pe de alta, pentru a promova importanța designului de carte în cazul cărților de tiraj mare. Premiul pentru tânăr designer este acordat de ICR și Centrul Național al Cărții și constă în susținerea unei deplasări și participarea unui artist la programul unui târg internațional de carte în străinătate. Cărțile selectate vor face parte dintr-o expoziție itinerantă în țară și în străinătate și, de asemenea, vor reprezenta România în competiția internațională de design de carte Best Book Design from All Over the World, Leipzig 2018.   

Din juriu au făcut parte: Lysiane Bollenbach (autor, designer grafic, director artistic și artist vizual), Alina Șerban (editor, curator), Timotei Nădășan (designer, artist, editor), Anca Adina Cojocaru (designer, artist), Alexe Popescu (designer grafic), Ramona Chirica (curator de ilustrație) și Patricia Teodorescu (artist vizual).   Anul acesta au intrat în competiție 220 de cărți, dintre care 50 au fost selectate pentru finala competiției, în urma căreia 10 au fost alese câștigătoare.  

*****************************************

Cele mai frumoase cărți este un proiect cultural cu desfășurare anuală, dedicat designului de carte organizat de Asociația pentru Performanță și Cultură. Proiectul a fost inițiat ca platformă de dezbatere pe tema designului de carte, atât pentru profesioniștii din lumea editorială, cât și pentru designerii, graficienii independenți și publicul larg, oferind un cadru de apreciere și o perspectivă internațională.   Proiect cultural finanțat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național  

Parteneri: Institutul Francez din București, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Institutul Cultural Român, Centrul Național al Cărții, Librăria Kyralina, Delegația Valonia-Bruxelles, Asociația Editorilor din România, Uniunea Editorilor din România, Ministerul Culturii, Galeria Posibilă, Clubul Ilustratorilor, Asociația Idioma, Asociația Da'DeCe, Asociația Colectiv A, UAD, UNARTE, Global Mindscape, Asociaţia K'arte, Minitremu, Librăria Habitus, Agressione GROUP, Sappi, GPO Graphics, Asociația Harap Alb, Radio France Internationale România, Radio România Cultural, Observator cultural, Cartepedia, Modernism, The Institute, Agenția de carte, Bookaholic, Revista Arta, Clubul Scriitoarelor, Liternet, Hyperliteratura, Copilul.ro, Igloo, Designist, Arhitext.

Mai multe informatii: 

http://celemaifrumoasecarti.ro/2017/10/premii-2017/

http://celemaifrumoasecarti.ro/despre-proiect/ 

Back to top