Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), aflat la cea de-a V- ediție, reunește la Iași, în perioada 4-8 octombrie 2017, profesioniști din domeniul cărții, atât din ţară, cât şi din străinătate. Scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali vor fi în centrul unor evenimente destinate atât publicului larg, cât şi specialiştilor din domeniu.
Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii si ICR Varşovia, este partener al acestei ediții FILIT, sprijinind participarea la festival a editorilor Enrique Redel (Impedimenta, Spania), Herbert Ohrlinger (Paul Szolnay Verlag, Austria), Kamila Buchalska (Książkowe Klimaty) şi a traducătoarei Joanna Kornaś-Warwas.
În cadrul programului de evenimente FILIT, doamna Simona Sora, din partea Centrului Național al Cărții (CENNAC), va modera joi și vineri, 5 și 6 octombrie 2017, două întâlniri profesionale cu editori, traducători și manageri culturali, care vor avea tema „Promovarea literaturii pe piețele de carte internaționale". Cele două mese rotunde vor avea loc la Biblioteca Centrală Universitară, Sala „B.P. Hasdeu" (joi, 5 octombrie 2017, între orele 10.30-12.00) și, respectiv, la Institutul Francez din Iași, Sala Benjamin Fondane (vineri, 6 octombrie 2017, între orele 10.00-11.30). La cele două mese rotunde, vor participa Kamila Buchalska, Denisa Comănescu, María Sheila Cremaschi, Gheorghe Erizanu, Daniela Faraill, David Giannoni, Pascal Jourdana, Carmen Mușat, Ludmila Anna Koza, John O'Brien, Ana Nicolau, Herbert Ohrlinger, Enrique Redel, Anne Sastourné, Ulrich Schreiber, Jack Snyder, Susan Van Oostveen, Olimpia Verger, Ciprian Măceșaru, Enrique Redel, Anne Sastourné.
Programul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi însumează anul acesta peste 100 de evenimente structurate astfel: întâlniri ale scriitorilor în liceele ieşene, la cluburile de lectură Alecart şi Logos, întâlniri ale scriitorilor la Casa FILIT (în Piaţa Unirii), mese rotunde şi evenimente specializate, întâlniri ale poeţilor la Casa Poeziei (Casa Dosoftei), concerte, Noaptea Albă a Poeziei şi expoziţii care valorifică patrimoniul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi.
Printre invitații FILIT se numără Olga Tokarczuk, Mircea Cărtărescu, Jeff Lindsay, Jim Crace, Jonathan Coe, György Dragomán, Dan Alexe, Kari Fredrikke Brænne, Emil Brumaru, Dan Coman, Andrei Crăciun, Nuruddin Farah, Filip Florian, Jeff Lindsay, Tara Skurtu, Lisa Strømme au fost anunţate de organizatori pentru FILIT 2017.
Vor fi organizate și Serile FILIT, la Teatrul National „Vasile Alecsandri" din Iaşi, care vor fi prezentate de Cătălin Sava.
Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) este un proiect finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi, prin Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, care beneficiază şi anul acesta de înaltul Patronaj al Reprezentanţei Comisiei Europene.
Intrarea la evenimentele FILIT este gratuită, iar programul complet poate fi consultat pe site-ul www.filit-iasi.ro.