ICR, partener al festivalului „Turnirul scriitorilor“de la Sighișoara

„Turnirul scriitorilor“ revine joi, 30 aprilie, şi vineri, 1 mai 2015, la Sighişoara. Evenimentul, aflat la a doua ediție, aduce în prim-plan actul traducerii văzut ca mijloc de apropiere culturală în Europa.

Programul cuprinde lansări de carte, conferinţe, dezbateri şi seminarii pe diverse teme.

„Turnirul scriitorilor“, găzduit de Sala Barocă a Primăriei din Cetatea Sighișoarei, este popularizat acum şi în mediul online prin lansarea paginii oficiale a evenimentului: turnirulscriitorilor.com.

Ediția din acest an reunește scriitori și oameni de cultură din țară și din străinătate. Printre invitați se numără Gabriela Adameșteanu, Marko Bela, Magda Cârneci, Radu Vancu, Dan Mircea Cipariu, Emil Hurezeanu, Nora Iuga, Cristian Teodorescu, Dan Shafran, Lucian Dan Teodorovici, Carmen Mușat.

Programul include discuții despre contribuția etnicilor germani la viața culturală și socială a Transilvaniei şi o retrospectivă Nora Iuga la Festivalul Național de Poezie, desfășurat în acest mic oraș medieval în anii ’80. Vor avea loc, de asemenea, un Turnir al Poeților cu „ambuscade“ actoricești și muzicale, o „asediere“ a Gabrielei Adameșteanu de către tinerii cititori și o confruntare a scrierii creatoare cu scrierea jurnalistică.

Nu în ultimul rând, evenimentul de la Sighişoara îşi propune să aducă în atenție traducătorii. Steinar Lone, Gabriella Koszta, Lora Nenkovska, Dan Shafran, Dana Ligia Ilin, Florica și Jean Louis Courriol vor dezbate, la seminarul Traducătorii și rolul lor de mediatori între culturi, despre traducere percepută ca act cultural comparabil cu diplomația în domeniul politicii internaționale.

ICR, prin Centrul Național al Cărții, este partener al acestui proiect, alături de Primăria Sighișoara și revista Observator Cultural. Inițiatoarea și coordonatoarea acestui eveniment este scriitoarea Mariana Gorczyca.


Back to top