ICR la Bookfest 2023: lansări, dezbateri, instalație cu poezie în lectura unei voci AI, campanie de promovare a cărților românești dedicată cititorilor

Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la prețuri speciale și o Cutie Neagră a poeziei române îi așteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediții a  Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai la Complexul expozițional Romexpo (Pavilionul B2).

Seria de evenimente propusă de ICR, prin Centrul Național al Cărții, acoperă întreg spectrul de proiecte dedicate cărților și autorilor din portofoliul de programe al instituției: de la susținerea traducerilor din limba română, prin programele Translation and Publication Support (TPS) și Publishing Romania, la rezidențele pentru traducători străini (profesioniști și în formare) și de la aparițiile sub egida Editurii ICR la modalități alternative de promovare a cărților și autorilor români.

„Participarea Institutului Cultural Român la Bookfest este perfect complementară organizării standurilor României la târgurile de la Londra, Paris, Torino, Madrid, Göteborg, Viena, Wrocław și Cracovia și ne oferă cel mai frumos cadru pentru lansările pregătite de Editura ICR, dezbaterile cu invitați prestigioși și alte propuneri inspirate și inedite ale echipei CENNAC.

Colaborarea ICR cu Asociația Editorilor din România, organizatorul Bookfest, cel mai reprezentativ eveniment expozițional din România dedicat cărții, este un bun exemplu al susținerii reciproce și trece granița și în Republica Moldova, la Bookfest Chișinău 2023, pentru prima dată de când limba română este limbă de stat pe ambele maluri ale Prutului", a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

Protagoniștii evenimentelor organizate de Centrul Național al Cărții din cadrul ICR sunt personalități ale lumii culturale din România și Republica Moldova, dar și din Brazilia, Franța și Italia. Cititorii care se vor opri la standul ICR vor putea întâlni autori cunoscuți ­- Gabriela Adameșteanu, Mircea Cărtărescu, Luminița Corneanu, Alex Donovici, Vasile Ernu, Bogdan Ghiu și Adina Popescu, traducători și editori - Dan Croitoru, Irina Horea, Gheorghe Erizanu, Irina Horea, Fernando Klabin, Bruno MazzoniOana Boşca Mălin, Bogdan-Alexandru Stănescu,  arhitecți și artiști vizuali ­- Vlad Basarab, Ileana Tureanu, Alexandru Panaitescu, critici de artă și de teatru ­- Mădălina Mirea, Adrian Mihalache,  universitari -  Pascal Lardellier, jurnaliste culturale ­- Ioana Bâldea Constantinescu, Emanuela Ignăţoiu Sora, Nona Rapotan.

Numărul dublu 116-117 al prestigioasei reviste Lettre Internationale, recent sosit din tipografie, va fi lansat la Bookfest 2023. Un număr consistent care le propune cititorilor aproximativ patruzeci de texte inedite ale unor autori români și străini și ilustrații semnate de artiști români și străini, clasici și contemporani. O secțiune specială a revistei este dedicată omului de teatru George Banu, iar o altă secțiune specială este dedicată evenimentelor legate de asumarea de către Timișoara a rolului de Capitală Europeană a Culturii. Evenimentele din Ucraina reprezintă în continuare o preocupare importantă, iar acest număr se oprește asupra istoriei și identității culturale a acestei țări. Secțiunea dedicată filmului include eseuri despre marii regizori ai lumii: Martin Scorsese analizează cinematografia lui Federico Fellini, Alex Ross pe cea a lui Andrei Tarkovski, Alexander Garcia Düttman se declară impresionat de producția Vaghe stelle dell'Orsa, a lui Luchino Visconti, iar Irina Trocan se oprește asupra unui recent succes românesc: producția Între revoluții, a lui Vlad Petri. Secțiunea „Idei literare" include primul interviu pe care l-a acordat Salman Rushdie după atacul din 13 august 2022, iar secțiunea „Biblioteca Lettre Internationale" reunește în avanpremieră fragmente din cele mai noi romane ale Ludmilei Ulițkaia, ale lui Gheorghi Gospodinov sau Brigitte Giraud, câștigătoarea Premiul Goncourt 2022. Copertele revistei reproduc lucrări de Ion Stendl, despre arta căruia se regăsește în paginile revistei un eseu semnat de Magda Predescu.

La stand vor fi prezentate și două dintre lucrările publicate recent de Editura ICR. Traducere în limba engleză a albumului monografic dedicat arhitectei Ioana Grigorescu (1915 -2006), lucrarea Ioana Grigorescu - The Path of Sincerity de Alexandru Panaitescu aduce în atenția publicului internațional viața și opera uneia dintre cele mai importante personalități din arhitectura românească a secolului XX. Volumul Tracing Memory de Vlad Basarab documentează un proiect cultural amplu - cuprinzând instalaţii, sculptură, video, performance - derulat în ultimii ani de artistul Vlad Basarab în diverse spaţii (Creative Arts Center, West Virginia University; Warwick Arts Centre; centre de artă contemporană din Berlin, Varna, Colorado, New York ș.a.). Lucrarea sintetizează nevoia umană de a salva trecutul printr-o accesare non-arhivistică, reluând problematica metodelor tradiţionale de conservare şi de transformare a memoriei colective.

Participarea ICR la ediția 2023 a Bookfest include o premieră: lansarea unei campanii neconvenționale de promovare a literaturii române în lume. Intitulat THE BOOK PITCH. READER'S FAVOURITE, proiectul, realizat în parteneriat cu televiziunea națională, îi invită pe cititori să se alăture eforturilor Institutului Cultural Român de promovare a cărților românești în afara granițelor țării.

Standul ICR va găzdui, de asemenea, pe toată durata Bookfest, instalația audio CUTIA NEAGRĂ  a poeziei române DADA. AI, cu poeme semnate de Madeleine Andronescu, Céline Arnauld, Geo Bogza, Olga Caba, Nina Cassian, B. Fundoianu, Madda Holda, Sașa Pană, Urmuz, Ilarie Voronca , în lectura unei voci generate de AI, cu un sound design realizat de Miron Ghiu.

PROGRAMUL EVENIMENTELOR

(evenimentele vor avea loc la standul ICR din cadrul Bookfest 2023 - Standul B07)

Miercuri, 24 mai

ora 14.00  Lansare de carte: Ioana Grigorescu. The Path of Sincerity de Alexandru Panaitescu, volum publicat de Editura ICR

Invitaţi: Ileana Tureanu (arhitectă, Președinta U.A.R.), Alexandru Panaitescu (arhitect, autorul albumului), Liviu Sebastian Jicman (Președinte ICR)

Moderatoare: Oana Boca Stănescu (directoarea Centrului Național al Cărții)

Joi, 25 mai

ora 14.00  Literatura română pentru copii și tineret - un fenomen emergent. Șansele acestor cărți de a fi traduse.

Eveniment realizat în parteneriat cu ALDUS UP.

Invitați: Luminița Corneanu (scriitoare și traducătoare), Adina Popescu (scriitoare), Gheorghe Erizanu (editor - Editura Cartier)

Moderatoare: Ioana Bâldea Constantinescu (scriitoare, traducătoare și jurnalistă culturală)

Vineri, 26 mai

ora 16.00  Trasee literare Italia-România

Un eveniment inspirat de proiectul „Italia, țară invitată de onoare a Salonului Bookfest, ediția 2003".

Invitaţi: Bruno Mazzoni (traducător), Dan Croitoru (traducător și editor/ Editura Polirom), Bogdan-Alexandru Stănescu (scriitor, traducător și editor/ Editura Pandora M)

Moderatoare: Oana Boşca Mălin (traducătoare)

ora 17.00  Lansarea volumului Tracing Memory de Vlad Basarab, publicat de Editura ICR

Invitați: Mădălina Mirea (critic și istoric de artă), Bogdan Ghiu (scriitor, eseist, traducător) și Vlad Basarab (artist vizual, autorul volumului)

Moderatoare: Nona Rapotan (editor-coordonator Bookhub.ro)

Sâmbătă, 27 mai

ora 13.00  Rădăcinile intelectuale ale clivajelor culturale / Les racines intellectuelles des clivages culturels - Dezbatere prilejuită de lansarea celui mai recent număr al revistei Lettre internationale (nr. 116-117, primăvară-vară 2023)

Invitați: Membri ai redacției - Irina Horea (traducătoare), Adrian Mihalache (critic de teatru), Pascal Lardellier (profesor universitar, Universitatea din Burgundia), Ana Nedelea (coordonatoarea Lettre Internationale România)

Moderatoare: Emanuela Ignăţoiu Sora (poetă și manager cultural)

ora 15.00  Traducerea ca joc de oglinzi

Mircea Cărtărescu față în față cu Fernando Klabin.

Fernando Klabin este traducătorul în limba portugheză al romanului Solenoid și beneficiar al rezidențelor de creație acordate de ICR traducătorilor profesioniști, ediția 2023.

Moderatoare: Oana Boca Stănescu (directoarea Centrului Național al Cărții)

ora 18.00  Autori români în circuitul World Literature: Gabriela Adameșteanu, Vasile Ernu, Alex Donovici - proză, nonficțiune, literatură pentru copii și tineret

Moderatoare: Oana Purice (fondatoarea BookIndustry, agent literar)

Duminică, 28 mai

ora 12.00

Forme neconvenţionale de promovare a literaturii române:

1. THE BOOK PITCH. READER'S FAVOURITE

Campania The Book Pitch. Reader's Favourite reprezintă o invitație deschisă adresată cititorilor români de a se alătura Institutului Cultural Român în proiectele legate de promovarea cărților românești în afara granițelor țării. Cititorii ca fani, promotori și, mai ales, ca ambasadori entuziaști ai cărților semnate de autori români.

Coordonatoare: Elena David (CENNAC).

2. CUTIA NEAGRĂ a poeziei române

DADA. AI

Instalație audio 

Poete şi poeți: Madeleine Andronescu, Céline Arnauld, Geo Bogza, Olga Caba, Nina Cassian, B. Fundoianu, Madda Holda, Sașa Pană, Urmuz, Ilarie Voronca

Voce: AI | Traducere neurală | Sound design: Miron Ghiu | Concept: Silvia Saitoc (CENNAC).

----

Programul de vizitare al Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția a XVI este următorul: miercuri, 24 mai -- 10:00-20:00; joi, 25 mai -- 10:00-20:00; vineri, 26 mai -- 10:00-21:00; sâmbătă, 27 mai -- 10:00-21:00; duminică, 28 mai -- 10:00-20:00.

Accesul publicului este gratuit.

Mergi la inceput