Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, și Rețeaua TRADUKI, cu sprijinul Muzeului Național al Literaturii Române, organizează în perioada 12-14 noiembrie 2024 a cincea ediție a workshopului de traducere literară Focus: Literatura română astăzi. Anul acesta, atelierul îl are ca protagonist pe prozatorul Flavius Ardelean, cu romanul „Vene rare"(Editura Nemira, 2021). La eveniment vor participa traducătorii de literatură română Vasilka Aleksova (Bulgaria), Aleš Mustar (Slovenia), Dominik Malecki și Aleksander Podgorny (Polonia) și vor avea ocazia astfel să ia contact direct cu lumea literară ai cărei promotori sunt, fiecare dintre ei, în țara lor. Pe 14 noiembrie, criticul literar Paul Cernat va prezenta o selecție din cele mai recente apariții din literatura română.
„Rolul traducătorilor este esențial pentru ca scriitorii români să fie accesibili publicului internațional și de aceea Institutul Cultural Român încurajează munca acestora în etape diferite de afirmare, prin diverse programe: de la bursele pentru traducători în formare la bursele pentru traducători profesioniști și de la turnee literare, la evenimente organizate în cadrul târgurilor internaționale de carte. ICR recunoaște rolul și contribuția acestora și prin premii pentru traducere, precum ultimele trei ediții FILIT Iași, la care câștigători au fost Bruno Mazzoni, Steinar Lone, Sean Cotter, Marian Ochoa de Eribe și Eta Hrubaru. ICR este partenerul constant al programelor TRADUKI, care sunt foarte eficiente pentru promovarea autorilor noștri în Europa de Sud-Est și în spațiul de limbă germană.", a declarat Liviu Sebastian Jicman, președintele ICR.
ICR prin CENNAC s-a alăturat în anul 2022 acestui proiect inițiat de Rețeaua TRADUKI și MNLR, desfășurat sub titlul generic Focus: Literatura română astăzi. Întâlnirile sunt concepute pentru a aduce împreună autori români și traducătorii lor din străinătate. Scopul acestor manifestări este crearea unui cadru profesionist pentru ca un scriitor și traducătorii cărților lui să poată lucra împreună pe text, să se poată cunoaște între ei, să beneficieze de o ședere în București pentru a se putea pune la curent cu noutățile editoriale și culturale din România. Autorii invitați anterior au fost: Gabriela Adameșteanu („Dimineața pierdută", traducere în germană de Georg Aescht), Radu Pavel Gheo („Disco Titanic, traducere în sârbă de Ljubnka Perinkov), Ioana Pârvulescu („Inocenții", traducere în germană de Georg Aescht) și Vlad Zografi („Efectele secundare ale vieții", traducere în sârbă de Djura Miocinovic).
Aceste întâlniri de lucru între traducători literari profesioniști și autori români au avut urmări benefice de-a lungul ultimilor ani, contribuind la creșterea interesului pentru literatura română în străinătate și la apariția mai multor traduceri din literatura română.
Programul evenimentului:
12 noiembrie, ora 16:00: Reuniune la MNLR
13 noiembrie, orele 9:30 - 16:00, Mansarda MNLR, Lucru pe text pe baza fragmentului din romanul „Vene rare". De la ora 19:00, la Modul Cărturești: Întâlnire cu Flavius Ardelean și Eli Bădică, editor
14 noiembrie, orele 9:30 - 16:00: Concluziile lucrului pe text, discuții. De la ora 14:00: Noutăți editoriale din România, selectate și prezentate de criticul literar Paul Cernat.