În perioada 23-24 noiembrie 2009, la Universitatea Jagiellonă din Cracovia, va avea loc o sesiune de comunicări ştiinţifice intitulată „Constantin Noica şi filozofia românească a secolului XX”, organizată de Catedra Limbii Polone a Universitatii Jagielone şi de Institul Limbilor Romanice de la Universitatea Jagiellonă. Vor participa cercetători ai operei lui Noica afiliaţi universităţilor din Cracovia, Poznań şi Varşovia, invitaţi din România (între ei, foştii discipoli ai lui Noica, Mihai Şora şi George Purdea, dar şi cercetători din generaţiile mai tinere) şi din Franţa. Ideea de a organiza conferinţa consacrată lui Noica îi aparţine domnului Andrzej Zawadzki, doctor de polonistică la Universitatea Jagiellonă, un mare propagator al gândirii lui Noica în cercuri poloneze. Joanna Kornas, coorganizatoare a conferintei, a beneficiat de două burse de traducător oferite de Institutul Cultural Român, în 2007 (de traducator în formare) si în 2009 (de traducator profesionist). A tradus în limba polonă Travesti, de Mircea Cărtarescu, De ce iubim femeile şi Sunt o babă comunistă de Dan Lungu, precum şi numeroase texte în periodice.
Opera lui Noica este deocamdată puţin cunoscută în Polonia, dar interesul stârnit de scrierile sale se află în creştere. În traducere poloneză a apărut până în prezent volumul Şase maladii ale spiritului contemporan, iar dintre cărţile dedicate lui Noica, cea semnată de Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş. Scopul manifestării de la Cracovia, organizată în anul aniversării centenarului de la naşterea filozofului, îl constituie diseminarea în mediile ştiinţifice poloneze a gândirii lui Noica, prin prezentarea operei, a personalităţii, precum şi a rolul său atât în cultura română, cât şi în cea a Europei Centrale. Referatele prezentate vor acoperi tematic ontologia lui Noica, rolul limbii în filozofia acestuia, proiectul său cultural şi paideic. O parte dintre referenţi vor încerca să confrunte gândirea filozofului român cu opera polonezilor de aceeaşi generaţie, printre care Czesław Miłosz şi Jerzy Giedroyc.
(în fotografie: Coperta volumului Dziennik z Paltinisu / Jurnalul de la Păltiniş de Gabriel Liiceanu, publicat în anul 2001 la editura Pogranicze Sejny).