Au început înscrierile la concursul naţional de design de carte „Cele mai frumoase cărţi din România” 2016, ediţia a V-a

Editurile, autorii, graficienii, designerii de carte, ilustratorii din România şi Republica Moldova pot înscrie cărţi apărute în ultimul an în concursul naţional de design de carte. Înscrierile au loc până pe data de 31 august 2016. Regulamentul care descrie condiţiile de participare şi formularul de înscriere este disponibil la celemaifrumoasecarti.ro/inscrieri.

Jurizarea va avea loc în perioada 10-11 septembrie 2016 la Sibiu, iar cărţile selectate vor face parte dintr-o expoziţie itinerantă în ţară şi în străinătate. De asemenea, vor reprezenta România în competiţia internaţională de design de carte Best Book Design from All Over the World, Leipzig 2017.

Juriul din acest an va acorda următoarele distincții: MARELE PREMIU, MENŢIUNE SPECIALĂ, Premiul pentru ILUSTRAŢIE DE CARTE, Premiul pentru CARTE PENTRU COPII, Premiul pentru ALBUM, Premiul pentru REVISTE / PUBLICAŢII PERIODICE, Premiul pentruTÂNĂR DESIGNER, Premiul pentru CARTE DE ARTIST, Premiul EXPERIMENT TIPOGRAFIC. 

Premiul pentru tânăr designer este acordat de Institutul Cultural Român (ICR), prin Centrul Naţional al Cărţii, şi constă în susținerea unei deplasări şi participarea unui artist la programul unui târg internațional de carte în străinătate. Membrii juriului sunt: Lia Perjovschi (artist vizual, curator) Roxana Jeler (redactor Editura ART) Arnold Estefan (artist vizual, graphic designer) Barna Nemethi (fotograf, director de creatie la Curtea Veche Publishing), Otilia Mihalcea (editor, designer de bijuterii), Dinu Dumbrăvician (graphic designer Faber Studio, profesor UNArte) și Annette Lucas ( graphic designer, editor) invitată din Franţa cu sprijinul Institutului Francez din Bucureşti.

Înscrierile sunt aşteptate la: Librăria Habitus, în atenția lui Vladimir Barbu, telefon 0733 956 223, adresa Piața Mică nr. 4, Sibiu, jud.Sibiu.

În București pot fi depuse personal la adresa: Libraria Engleză Anthony Frost, Calea Victoriei 45, Sector 1, București Pentru mai multe informații sau confirmarea primirii înscrierii ne puteți contacta pe acasa@celemaifrumoasecarti.ro sau la numărul de telefon 0747815145 -- Laura Borotea.

www.celemaifrumoasecarti.ro www.habitus.ro www.anthonyfrost.ro

*****************************************

Cele mai frumoase cărți este un proiect cultural cu desfășurare anuală, dedicat designului de carte organizat de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură. Proiectul a fost inițiat ca platformă de dezbatere pe tema designului de carte, atât pentru profesioniștii din lumea editorială, cât și pentru designerii, graficienii independenți și publicul larg, oferind un cadru de apreciere și o perspectivă internațională.

Proiect cultural finanţat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional

Parteneri: Institutul Francez din Bucureşti, Institutul Cultural Român, Centrul Naţional al Cărţii, Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României, Delgaţia Valonia-Bruxelles, Biblioteca Naţională a României, Asociaţia Editorilor din România, Uniunea Editorilor din România,, Ministerul Culturii, Galeria Posibilă, Galeria Plan B Cluj, Clubul Ilustratorilor, Asociaţia Idioma, UAD, UNARTE, Alutus, Global Mindscape, Asociaţia K'arte, Casa Artelor - DJC Timiş, Librăria Engleză Anthony Frost, Minitremu, Librăria Habitus, Arta Grafică, Agressione GROUP, Sappi, Asociaţia Harap Alb, Radio România Cultural, Clubul Scriitoarelor, Radio France Internationale România, Observator cultural, Liternet, Modernism, Hyperliteratura, Igloo, Designist, Revista Arta, Arhitext, Agenţia de carte, Bookaholic, Calendarul Magic, Copilul.ro, Suntpărinte.ro, Deco si Eco, Cluj-Napoca 2015 - Capitală Europeană a Tineretului, The Institute.

Mergi la inceput