Succes al literaturii române la Târgul Internaţional de Carte de la Cracovia, 22-25 octombrie 2015

 România a fost prezentă pentru prima oară la Târgul Internaţional de Carte de la Cracovia, cu un stand național organizat de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții (CENNAC) Varșovia, în perioada 22 - 25 octombrie 2015.

Ajuns anul acesta la cea de-a 19-a ediţie,La standul românesc au fost expuse volume apărute la Editura Institutului Cultural Român, precum și circa 30 de traduceri publicate în limba polonă cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin programele derulate de CENNAC.Publicul, extrem de numeros în cele patru zile de târg și bucuros să descopere standul românesc, a fost deosebit de interesat de materialele expuse și de volumele care puteau fi cumpărate.
Cei mai căutați autori români, traduși în limba polonă, au fost Max Blecher, Varujan Vosganian (prezent în zilele Târgului la Festivalul Internațional de Literatură „Joseph Conrad” de la Cracovia) și Lucian Dan Teodorovici, al cărui roman, Matei Brunul, este 
recent laureat al Premiului Special al Cititorilor „Natalia Gorbaniewska“ 2015 – distincție asociată prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale ANGELUS și acordată în urma votului cititorilor.

Prezența României la Târg a fost completată de expoziția de fotografie România multietnică în fotografii din secolele al XIX și al XX-lea,pe tema minorităților naționale din România, pregătită de ICR Varșovia.

Bilanțul acestei prime participări românești la Târgul Internațional de Carte de la Cracovia este unul foarte pozitiv și promițător pentru prezența crescută a literaturii române în Polonia în perioada următoare. Anul viitor va fi unul bogat în noi apariții românești, dintre cele mai interesante, până acum editurile poloneze anunțând nouă volume de autori români în 2016.

Mergi la inceput