România la Târgul de Carte de la Beijing, 26 - 30 august 2015

În perioada 26 – 30 august 2015 a avut loc cea de-a 22-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Beijing, ediție la care România a fost prezentă, în premieră, cu un stand propriu organizat de Centrul Național al Cărții și ICR Beijing. 

Programul românesc a cuprins întâlniri cu editorii din China și zona asiatică, cu scriitori chinezi, precum și prezentarea programelor de sprijinire a traducerilor derulate de Centrul Național al Cărții, organizarea în cadrul târgului a unui atelier de traducere din limba română în limba chineză, lansări de carte și alte evenimente conexe. Interesul pentru cultura română și scriitorii din România a fost unul ridicat, publicul numeros putând consulta cărți și albume publicate de edituri din România în cele mai diverse domenii, de la istorie la beletristică, poezie și carte pentru copii, la eseu, artă modernă și contemporană.   
Momente semnificative din program:

Miercuri, 26 August 2015, orele 19:30-22:00, Seara literaturii, la One Way Street Space, Joy City Venue, discuții despre influențele dintre literatura est europeană, rusească și chinezească. Au participat scriitorul român Horia Gârbea, scriitorul rus Valery Georgievich Popov și scriitorul chinez Xu Zechen. 

Joi, 27 August 2015, orele 13-15, Translation Grant Presentation, the Third Meeting Room, China International Exhibition Center. A prezentat Bogdan Popescu, directorul Centrului Național al Cărții, care a răspuns întrebărilor editorilor chinezi interesați de posibilitatea publicarea autorilor români.

Joi, 27 August 2015, orele 18:30, Piesa Funcționarul destinului a fost proiectată cu subtitrare în limba chineză în Sala Centrului Cultural al districtului Dongcheng, Beijing, fiind precedată de conferința „Tendințele principale din literatura română contemporană“, prelegere focailizată în special asupra dramaturgiei, ținută de autorul piesei, scriitorul Horia Gârbea. 

Duminică, 30 August 2015, la Târgul de carte, Pavilionul de est, Salon nr. 3, în intervalul 9-13 au avut loc evenimentele: Conferința dedicată Zilei Limbii Române, cu participarea scriitorilor Eugen Uricaru, Horia Gârbea, a editorului Raluca Tudor, a directorul ICR Beijing, Constantin Lupeanu, a directorului Centrului Național al Cărții, Bogdan Popescu și a profesorilor de limba română de la Universitatea de limbi străine din Beijing: Pang Jiyang, șefa catedrei de limba română, dl Ding Chao, director al Centrului de Cercetare a Limbilor Central și Est Europene și  Dong Xi Xiao, prodecan; Atelierul de traducere de literatură din limba română în limba chineză; Lansarea cărții Amorțire a scriitorului Florin Lăzărescu apărută în anul 2014 la Editura Literatura Poporului în prezența lui Chen Min, director adjunct al Departamentului de Limbi străine al editurii. Cartea, tradusă în limba chineză în anul 2014,  a primit Premiul pentru Cel mai Bun Roman Străin, Florin Lăzărescu fiind primul scriitor român recompensat cu acest premiu.

La aceste evenimente a fost prezent Jidi Majia, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din China, care și-a exprimat dorința de a consolida legăturile cu scriitori români, apreciind că operele acestora sunt cunoscute nu doar în Europa, ci și în restul lumii.  Totodată, Jidi Majia a oferit asigurări cu privire la sprijinul Uniunii Scriitorilor din China pentru traducerea și publicarea scriitorilor români contemporani în China, considerând că dialogul cultural reprezintă o etapă importantă pentru cunoaștere și pentru depășirea anumitor stereotipuri. Vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din China a ținut să felicite Institutul Cultural Român pentru participarea la târgul de carte de la Beijing și inițiativa organizării acestui eveniment. 

De asemenea, la întâlnire a fost prezent Wang Tieshan, traducător și Președintele Asociației de prietenie China – România, care a observat că ICR Beijing, deși este recent înființat, joacă deja un rol important în schimburile culturale sino-române.

Pe durata târgului au avut loc întâlniri cu editori interesați să publice carte românească, printre aceștia numărându-se Liu Zhong, director general China Publishing and Media Holdings Company, Sun Wei, director adjunct al Departamentului de Cooperări Internaționale din cadrul SDX Joint Publishing Company, Meng Chao, vicepreședintele Editurii Universității Renmin și Yolanda Liu, director adjunct în cadrul Departamentului de Drepturi de autor și Cooperări Internaționale al aceleiași edituri, Insub Lim, președinte al The Choicemaker Korea Co.

Luni, 31 august, la Universitatea de limbi străine din Beijing, Catedra de limba română, au avut loc două evenimente dedicate Zilei Limbii Române: prelegerea ținută de scriitorul Eugen Uricaru despre originea latină a limbii române, la care au participat profesorii de limba română din cadrul din Universității – Dong Xixiao, prodecan, Pang Jiyang, șefa de catedră și Ding Chao, Directorul Centrului de Cercetare a Limbilor Central și Est Europene. În cadrul acestui eveniment s-a făcut anunțul inaugurării oficiale a Bibliotecii ICR Beijing, care împreună cu Biblioteca din cadrul  catedrei de limba română a Universității de limbi străine din Beijing constituie o importantă sursă de informare a publicului chinez interesat de cultura română.

 

Mergi la inceput