Premiu pentru un tânăr designer oferit de ICR în cadrul Concursului naţional de design de carte


Institutul Cultural Român este partener al Concursului naţional de design de carte, ediția a III-a, organizat de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură și finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Înscrierile se vor încheia pe 29 august 2014, fondul de premiere fiind anul acesta în valoare de 5 000 lei. Vor fi apreciate lucrările care au un grad crescut de originalitate și inovaţie în conceptul editorial, în abordarea designului de carte.

Juriul va acorda Premiul I, Premiul II şi Premiul III, precum și câteva distincții speciale: Premiul pentru ilustraţie - acordat pentru calitatea ilustraţiei de carte, originalitatea și creativitatea ilustratorului, Premiul pentru carte pentru copii - oferit pentru cea mai bună realizare de design de carte pentru copii, Premiul pentru carte de artist (categorie specială cu lucrări jurizate separat) - acordat pentru idee și noutate, Premiul pentru album - acordat cărţilor de artă, de fotografie, cataloagelor.

O noutate a ediției de anul acesta este Premiul pentru un tânăr designer, oferit cu sprijinul Institutului Cultural Român, constând în susținerea deplasării unui tânăr designer la Salonul Internaţional de Carte de la Paris - Salon du Livre 2015. Acesta va fi unul dintre invitaţii Pavilionului României și va susţine o prezentare a realizărilor sale în domeniul designului de carte.

Jurizarea va avea loc în perioada 10-24 septembrie 2014 la Institutul Cultural Român. Comisia de jurizare îi va avea în componență pe Arina Stoenescu, Timotei Nădășan, Daniela Chiorean, Alexe Popescu, Anca Mihuleț, Mihaela Paraschivu și Corinne Trovarelli.

Participarea specialistului din Franța, Corinne Trovarelli, este posibilă prin contribuţia Institutului Francez din Bucureşti. Corinne Trovarelli va susține și o conferință adresată profesioniștilor din mediul artistic și editorial, în cadrul căreia va împărtăşi cu participanţii experienţa de peste zece ani în cadrul Editurii Flammarion.

Editurile, graficienii sau designerii de carte din România şi Republica Moldova sunt invitaţi să înscrie cărţi apărute în ultimul an în Concursul naţional de design de carte, ediţia a III-a. Regulamentul care descrie condiţiile de participare şi formularul de înscriere pot fi accesate la http://celemaifrumoasecarti.ro

Organizator: Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură
Proiect cultural finanţat de: Administraţia Fondului Cultural Naţional
Parteneri: Institutul Francez din București, UNARTE, Asociaţia Editorilor din România, Uniunea Editorilor din România, Institutul Cultural Român, Galeria Posibilă, Clubul Ilustratorilor, Asociaţia Idioma, Cărtureşti, Global Mindscape, Arta Grafică, Agressione, Sappi, Asociaţia Da’ De Ce
Parteneri media: Radio France International, Radio Romania Cultural, Observator cultural, Liternet, Dilema Veche, 24 FUN, Modernism, Hyperliteratura, Igloo, Agenţia de carte, Bookaholic, Librăria Kyralina, B24kids, Calendarul Magic, Copilul.ro, SuntPărinte.ro


Mergi la inceput