Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana, vocile literaturii române la Târgul Internaţional de Carte de la Guadalajara, Mexic

Institutul Cultural Român, prin reprezentanța sa de la Madrid și Centrul Național al Cărții, în colaborare cu Ambasada României în Statele Unite Mexicane, organizează a doua participare consecutivă cu stand național la Târgul Internațional de Carte de la Guadalajara, Mexic, ce se desfășoară în perioada 25 noiembrie - 3 decembrie.

Succesul incontestabil al primei participări la acest târg, care a coincis cu acordarea prestigiosului Premiu FIL de Literatură în Limbi Romanice scriitorului Norman Manea, a determinat organizatorii să adapteze standul pentru a permite publicului să cumpere carte românească tradusă în limba spaniolă.

Anul acesta, literatura română va fi reprezentată de două voci proeminente ale prozei și poeziei: Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana. În anul scurs de la ediția precedentă a târgului, cei doi scriitori au fost în atenția lumii literare de limbă spaniolă mulțumită traducerilor apărute și turneelor literare din Peninsula Iberică. Astfel, Mircea Cărtărescu a lansat în luna octombrie a acestui an romanul Solenoid în versiunile spaniolă (traducere de Marian Ochoa de Eribe) și catalană (traducere de Antὸnia Escandell Tur), la editurile Impedimenta, respectiv Periscopi. Turneul literar din această toamnă a coincis și cu ceremonia de decernare a Premiului Leteo, care i-a fost acordat scriitorului de Comunitatea Autonomă Leon și partenerii săi. Mircea Cărtărescu se bucură de o receptare superlativă, critica națională spaniolă considerându-l „un autor cu o splendidă și densă stăpânire a unui limbaj cu adevărat spectacular, baroc, hiptnotic" (Mercedes Monmany, ABC Cultural).

În zilele premergătoare târgului, în perioada 21-23 noiembrie, scriitorul va prezenta Solenoide publicului local și va avea întâlniri cu presa din Ciudad de Mexico. În cadrul Târgului, Mircea Cărtărescu va participa la trei activități în perioada 25-27 noiembrie: lectura din poemele sale, din prima zi, va fi urmată de o conferință magistrală intitulată „Edificiul literaturii", iar în data de 27 noiembrie va inaugura, alături de scriitorii Tiziano Scarpa, Tommy Wieringa și Radka Denemarková, Festivalul Literelor Europene.

„Fiecare cuvânt al Anei Blandiana se convertește într-un ‹act de credință›", apreciază criticul și urniversitarul valencian Jaime Sile într-o recenzie a volumului Octombrie, noiembrie și decembrie, cea mai recentă traducere din lirica poetei publicată în Spania (Editura Pre-Textos, în versiunea Vioricăi Pâtea și a Nataliei Carbajosa). În cele trei zile pe care Ana Blandiana le va petrece cu publicul prezent la Târgul de la Guadalajara, vor fi prezentate atât volumele de poezie Las cuatro estaciones(Editura Periférica), El sol de más allá y El reflujo de los sentidos, Mi patria A4 (Editura Pre-Textos), cât și volumul de proză Proyectos de pasado (Editura Periférica). Despre acesta din urmă, criticul Manuel Hidalgo remarca în cotidianul El Mundo că Ana Blandiana „stăpânește în egală măsură descrierea și plasticitatea limbajului cu o abilitate și strălucire ‹flaubertiane›, cu măiestria unui mare romancier realist".

Târgul de Carte de la Guadalajara, cheia către cititorii din America Latină

Târgul este al doilea cel mai important din lume în ceea ce privește prezența editorială, după cel de la Frankfurt, și al doilea cel mai mare din lume ca număr de vizitatori, după cel din Buenos Aires. Ediția din 2016 a reunit 1900 de edituri din 44 de țări, peste 20.000 de profesioniști și aproape 2.400 de ziariști acreditați. La cele nouă zile de activități au participat peste 800.000 de vizitatori, iar de vânzare a depășit un sfert de milion de euro.

Această a doua participare românească beneficiază de colaborarea Târgului de Carte de la Guadalajara, a editurilor Periférica, Impedimenta, Pre-Textos, a distribuitorului Sexto Piso și a librăriilor El Péndulo Polanco și Rosario Castellanos. După succesul înregistrat anul trecut, obiectivul Institutului Cultural Român este să consolideze prezența literaturii române și, alături de statutul de țară invitată pe care România îl va avea la Târgul de Carte Retiro din Madrid, în 2018, să proiecteze în spațiul hispanofon imaginea unei literaturi române fertile și captivante.

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. A publicat mai multe volume de poezie şi proză, printre care: Faruri, vitrine, fotografii (1980); Poeme de amor (1984); Levantul (1990); Travesti (1994); Orbitor. Aripa stângă (1996); Orbitor. Corpul (2002); Orbitor. Aripa dreaptă (2007); Frumoasele străine (2010); Ochiul căprui al dragostei noastre (2012); Nostalgia (2013); Solenoid (2015) etc.

Miercuri, 22 nov. ora 19:30 - prezentarea ultimei cărți traduse în spaniolă a lui Mircea Cărtărescu, „Solenoid", la librăria El Péndulo Polanco (Calle Alejandro Dumas 81, Ciudad de México)

Sâmbătă, 25 nov. ora 17:30 - lectură de poezie realizată de Mircea Cărtărescu (Salón de la Poesía, Expo Guadalajara)

Duminică, 26 nov. ora 20:00 - conferința magistrală "Edificio de la literatura" susținută de Mircea Cărtărescu (Salón 3, Expo Guadalajara)

Luni, 27 nov. ora 19:00 - inaugurarea Festivalului Literelor Europene de către Mircea Cărtărescu și alți scriitori europeni (Tiziano Scarpa, Tommy Wieringa și Radka Denemarkova), în cadrul FIL (Salón C, Expo Guadalajara)

Ana Blandiana, o personalitate importantă a poeziei europene contemporane, este născută în România în anul 1942, fiind posesoarea a importante premii şi beneficiind de recunoaştere în ţări ca Franţa, Germania, Austria, Anglia sau Italia. În epoca dictaturii comuniste, activismul său civic în favoarea libertăţii a determinat cenzurarea operelor sale. Poetă şi prozatoare prolifică, a fost comparată cu Anna Ajmátova şi Vaclav Havel, pentru viziunea ei asupra literaturii ca formă de rezistenţă morală. A fost distinsă cu premiile " Griffin pentru poezie" (Toronto, 2017) şi "Poetul European al Libertăţii" (Gdansk, Polonia, 2016).A fost decorată cu "Legiunea de Onoare" a Republicii Franceze şi "Romanian Women of Courage Award" (2014) de către Departamentul de Stat al Statelor Unite.În spaniolă, i-au fost traduse, printre altele, următoarele cărţi: Octubre, noviembre, diciembre (Valencia, Pre-Textos 2017), El sol del más allá & El reflujo de los sentidos(Valencia, Pre- Textos, 2016), Mi patria A4 (Valencia, Pre-Textos, 2014).

Luni, 27 nov. ora 18:00: Conferința "Desde la censura como forma de libertad hasta la libertad como forma de censura" susținută de Ana Blandiana, în dialog cu jurnalista Sylvia Colombo (Salón A, Expo Guadalajara)

Luni, 27 nov. ora 20:00: prezentarea volumelor traduse în spaniolă "Proiecte de trecut" și "Cele patru anotimpuri" ale scriitoarei Ana Blandiana (Salón Mariano Azuela, Expo Guadalajara)

Marți, 28 nov. ora 19:00: lectură de poezie realizată de Ana Blandiana (Salón de la Poesía, Expo Guadalajara)

Miercuri, 29 nov. ora 19:00: prezentarea volumelor traduse în spaniolă "Soarele de apoi", "Refluxul sensurilor", "Patria mea A4" și "Octombrie, Noiembrie, Decembrie" ale scriitoarei Ana Blandiana (Salón C, Expo Guadalajara)

Mergi la inceput