Târguri

Literatura română, reprezentată consistent la Livre Paris 2016

Avangarda, aventura traducerii, exilul, corespondenţele culturale româno-franceze au fost teme recurente ale întâlnirilor derulate într-un ritm susţinut la Salonul de Carte din Capitala Franţei (redenumit din acest an Livre Paris), desfăşurat în perioada 17-20 martie 2016. De la Eminescu, a cărui publicare în franceză, într-o

Parteneriat între Institutul Cultural Român și Centre National du Livre din Franța

Vineri, 18 martie 2016, Radu Boroianu, președintele ICR, și Vincent Monadé, președintele CNL (Centrul Național al Cărții) din Franța, au semnat, la Salonul de Carte de la Paris, un acord de parteneriat între Institutul Cultural Român și Centre National du Livre.  Ceremonia semnării documentului a avut loc la standul CNL,

România la Salon du Livre 2016. O prezență dedicată centenarului Dada și autorilor români traduși în franceză

România va fi prezentă la ediția din acest an a Salonului de Carte de la Paris, desfășurată în perioada 17-20 martie 2016, cu un stand și o seriede evenimente organizate de Institutul Cultural Român. Sloganul participării românești la Salon du Livre marchează împlinirea a 100 de ani de la nașterea dadaismului: « On doit

Institutul Cultural Roman la GAUDEAMUS 2015

Institutul Cultural Roman va fi prezent la Targul International de Carte Gaudeamus, desfasurat la Pavilionul Central Romexpo din Bucuresti, in perioada 18 – 22 noiembrie 2015, cu un stand (nr. 46, nivelul 0. 00) si o serie de evenimente. La stand vor fi disponibile, la pret promotional, noi aparitii ale Editurii ICR. Programul organizat

Succes al literaturii române la Târgul Internaţional de Carte de la Cracovia, 22-25 octombrie 2015

 România a fost prezentă pentru prima oară la Târgul Internaţional de Carte de la Cracovia, cu un stand național organizat de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții (CENNAC) Varșovia, în perioada 22 - 25 octombrie 2015. Ajuns anul acesta la cea de-a 19-a ediţie,La standul românesc au fost expuse

România la Târgul Internațional de Carte LIBER de la Madrid, ediția 2015

România participă la cea de-a 33-a ediție a Târgului Internațional de Carte LIBER, desfășurat în perioada 7-9 octombrie 2015 la Feria de Madrid, cu un stand organizat de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și ICR Madrid. La standul României (14H01) vor avea loc întâlniri cu editori și traducători

România la Târgul de Carte de la Göteborg, ediția 2015

Joi, 24 septembrie 2015 - Duminică, 27 septembrie 2015 România participă pentru a noua oară la Târgul de Carte Bok & Bibliotek de la Göteborg, cel mai important eveniment literar din Suedia, care se va desfăşura în perioada 24-27 septembrie 2015. La ediţia din acest an a târgului, având ca temă libertatea de expresie, ICR

România la Târgul de Carte de la Beijing, 26 - 30 august 2015

În perioada 26 – 30 august 2015 a avut loc cea de-a 22-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Beijing, ediție la care România a fost prezentă, în premieră, cu un stand propriu organizat de Centrul Național al Cărții și ICR Beijing.   Programul românesc a cuprins întâlniri cu editorii din China și zona asiatică,

România la BOOKEXPO AMERICA 2015 - Institutul Cultural Român, la a doua prezență la cel mai mare târg de carte din SUA

România va fi prezentă la ediția 2015 a târgului de carte BOOKEXPO AMERICA (BEA), desfășurată în perioada 27-31 mai la New York, cu un stand și o serie de evenimente la Javits Center (spațiul în care se desfășoară târgul) și la sediul ICR New York. Participarea românească la BEA 2015 este organizată de Institutul Cultural

Carte românească în limba spaniolă la Târgul de carte Retiro de la Madrid

Carte românească în limba spaniolă la Târgul de carte de la Madrid Insitutul Cultural Român de la Madrid și Centrul Național al Cărții participă cu stand propriu pentru al patrulea an consecutiv la Târgul de Carte de la Madrid, organizat în perioada 29 mai – 14 iunie în Parcul Retiro. La standul organizat de Institutul Cultural

„Zilele literaturii române” la Salonul Internaţional de Carte de la Torino 2015

Timp de cinci zile, în perioada 14-18 mai 2015, literatura română a fost vizibilă la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, grație Institutului Cultural Român care, prin Centrul Național al Cărții și Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică  de la Veneția, a organizat, pentru al șaptelea an consecutiv, standul

România la Salon du Livre 2015 - o prezenţă intensă

Programul evenimentelor organizate de România la Salon du Livre a continuat în ziua de sâmbătă, 21 martie,  cu o serie de evenimente de mare diversitate, care s-au bucurat de o mare afluenţă de public. Primul dintre acestea a fost  prezentarea cărţii Vies paralleles de Florina Ilis (Editions des Syrtes, 2014, trad. Marily le Nir),


Mergi la inceput